| |
|
|
|
 |
| Fotografie de grup clasa a 2 -a 1935 |
Cu toate că prima atestare documentară a satului nostru provine din Evul Mediu, urme de locuire mult mai vechi sunt dovedite de descoperiri recente în hotarul satului. Astfel au fost descoperite obiecte ceramice aparţinând epocii eneoliticului şi bronzului târziu.
În 1403, într-un act de punere în posesie, emis de Capitlul de Cenad, este amintit Baccus, fiul nobilului Nicolae de Medwez. Trei ani mai târziu, documentele vremii vorbesc despre un conflict între ţăranii din Medues şi nobilii familiei Himfy de Remetea. Cazul ajunge la cunoştinţa regelui Sigismund al Ungariei care dispune să se întocmească o anchetă. Răspunzător pentru violenţele comise pe seama abuzului de putere este declarat Himfy de Remetea.
În tot această perioadă, în hotarul satului mai existau încă trei aşezări. Două dintre ele se găseau la în apropierea văii Orgrinova, mai precis la vest de aceasta. Este vorba în acest caz de Ugrin Mosztov şi Monyorus. Despre această din urmă aşezare cunoaştem că, la sfârşitul secolului al XV – lea se găsea în posesia familiei nobiliare Matko. O altă localitate, situată de data aceasta la est de vechiul Medveş a fost Kenezhaz, nume ce înseamnă "casa cneazului".
Începutul existenţei Vilayetului de Timişoara găseşte Medveşul părăsit. Astfel, în 1554, la fel ca alte localităţi din jurul Cetăţii, satul nostru este menţionat ca sălişte, adică aşezare depopulată sau locuită doar temporar. Cauzele acestui fenomen trebuie probabil căutate în nevoia de conservare a comunităţii prin strămutarea vetrei satului date fiind şi condiţiile impuse de noua stăpânire otomană.
Cea de-a doua repopulare a satului are loc la începutul secolului al XVIII–lea, după cucerirea Banatului de către habsburgi. Deşi nu apare menţionat în Conscripţia din 1717, harta lui Mercy din 1723 – 1725 ne indică toponimul Metec la sud –est de Timişoara, pe malul drept al râului Timiş.
Anul 1727 aduce după sine o nouă informaţie şi anume construirea unei mori la Medwesch. Interesant este că tradiţia locală păstrează şi astăzi denumirile de Moară şi Morişcă pentru două locuri din apropierea Timişului. Mai mult decât atât, actele Bisericii ortodoxe din localitate vorbesc de o moară de apă cumpărată mult mai târziu, în 1905, de comunitatea ortodoxă.
Cu aceste date, putem trage concluzia că cea de-a doua întemeiere a satului are loc undeva în intervalul de timp cuprins între 1720 şi 1730.
La întrebarea cine sunt cei ce au fondat acum aproape 300 de ani Medveşul, ne răspunde din nou memoria colectivă. Există printre bătrânii satului unii care păstrează de la înaintaşii lor informaţia că familia lor a venit din cutare sau cutare sat şi s-a stabilit în Satul Bătrân. Astfel, tradiţia locală consfinţită ulterior de analiza matricolelor de la 1779 ne aduce la lumină faptul că o mare parte dintre strămoşii medveşenilor de astăzi îşi au originea în Unip, Icloda, Uliuc sau chiar Cebza.
Satul Bătrân a fost locuit vreme de aproape 40 de ani. Aşezarea se afla pe malul drept al Timişului, aproape de apele acestuia, întinzându-se între Cotu Mare la vest şi valea Tâmpăna la est. În locul numit Izvor se găsea biserica străveche ridicată la 1746.
În 1761 satul apare ca fiind locuit de români. Cam în acest timp, datorită revărsărilor Timişului medveşenii hotărăsc să părăsească Satul Bătrân şi astfel îşi mută gospodăriile mai spre nord, pe un loc mai înalt ferit de apele râului.
Harta satului Metwesch din 1764 – 1767 ne arată o localitate nesistematizată, cu cele 102 de case răsfirate şi îndepărtate unele de celelalte. Satul era străbătut de valea Orginova, 14 dintre gospodării aflându – se la răsărit de aceasta, spre pădure. De fapt, pădurea acoperea mai bine de două treimi din hotar, singurele pământuri arabile fiind Livada Mare şi Livada "Mică , Ţarina şi Satul Bătrân.
La 1770 are loc "trasarea la linie" a satului, rezultând o localitate cu trei străzi paralele pe direcţia nord – sud, întretăiate de o a patra de la vest la est. Strada din mijloc, mai largă, denumită şi astăzi "Uliţa Mare" sau "Uliţa bisericii" cuprindea vechea biserică ortodoxă românească din lemn, casa parohială, şcoala confesională românească şi primăria.
 |
| Fanfara din Urseni fondata in 1937 |
Harta militară din 1772 arată Medveşul locuit de 108 familii, cu un hotar de 4114 de jughere.
În 1781 domeniul cameral Medveş este cumpărat la licitaţia organizată la Viena de către Hadzsi Pasachia de origine aromână, pentru suma de 42000 de florini.
În 1789, Johann Matthias Korabinsky, în cartea sa intitulată "Geographisch – Historisches und produkten Lexikon von Ungarn" descrie Medveşul ca un sat frumos, valahii de aici având păduri mari.
Pe la 1800 în sat se stabilesc 32 de familii de germani originari din sudul Germaniei (Schwabenland).
În 1803, domeniul cameral al satului trece în posesia nobilului Gyurky Istvan, originar din comitatul Nograd din nordul Ungariei de astăzi. La 1845 moşia se împarte între Gyurky Pal şi Hanzely Laszlo. Cu această ocazie sunt aduşi pentru a munci pe pământurile grofilor din Medveş un număr de 50 de unguri catolici şi 40 de slovaci evanghelici originari din comitatele Nograd (satele Nagy – Terenye, Kis – Terenye, Homok - Terenye, Matra – Novak, Barna şi oraşul Szecheny), Heves (satul Doroghaza) şi Pozsony (satul Pered). Aceştia vor locui la odăi, în afara intravilanului satului.
În jurul anului 1880 are loc îndiguirea Timişului la Medveş, munca fiind efectuată de kubikaşi proveniţi din comitatul Csongrad din Ungaria. La terminarea lucrărilor aceştia refuză să se întoarcă acasă şi se stabilesc aşadar în localitate.
În ciuda operaţiunilor de îndiguire, în ziua de 12 iunie 1886 Timişul iese din matcă la Brod, rupe digul şi se revarsă spre sat. Hotarul cultivat al satului este în întregime sub ape, în timp ce, în intravilan, dintre cele 165 de case doar 18 au rămas neinundate.
Ultimul deceniu al secolului al XIX – lea aduce la Medveş un nou val de populaţie. Astfel, este întemeiat cătunul Rudicica (la nord – vest de sat în apropierea drumului cea leagă satul nostru de Timişoara) de 13 familii de şvabi din Săcălaz, pe locul vechii moşii a lui Ioan Rudici.
În ciuda slabei fertilităţi a solului satului nostru (fiind prinre cele mai neproductive din judeţul Timiş), calitatea apei este cea mai bună din întregul Banat. Acest fapt determină construirea în 1914 pe terenul satului a Fântânilor de alimentare a Timişoarei. În schimbul cedării terenului aferent construirii uzinei de apă, Primăria Comunei Medveş solicită Timişoarei construirea unui drum pietruit între sat şi oraş. Acest lucru se întâmplă în 1916.
În primul război mondial şi-au dat viaţa pentru patrie un număr de 22 de medveşeni. În cinstea lor, satul a ridicat o cruce de piatră în colţul bisericii purtând următoarea inscripţie : "Închinăm această Sf. Cruce/ Vouă/ Preamăriţi eroi ai poporului român". Evenimentele din toamna anului 1918 îl scot în evidenţă pe preotul ortodox din Medveş, Dimitrie Vidrighin. Acesta prezidează Adunarea cercului electoral Becicherecul Mic din 11/24 noiembrie care alege 5 delegaţi care să "ia parte cu vot decisiv la marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în numele tuturor românilor din acest cerc electoral […] şi să contribuie cu votul lor la deciderea asupra sorţii viitoare a neamului românesc din Transilvania, Ungaria şi Banatul Timişan". Din Medveş participă ca delegat oficial la Marea Unire, Ioan Marincu (1875 – 1949).
În 1923, la iniţiativa parohului Dimitrie Vidrighin, administraţia românească schimbă numele satului din Medveş în Urseni. Şi tot în acest an sunt colonizate 13 familii de moţi din satele din jurul Bradului. Fiecare familie a primit câte 16 jughere şi un loc de casă de 816 stânjeni pătraţi. Ulterior, în 1928 mai sunt colonizate încă 5 familii. Ia aşadar naştere cea mai nouă stradă din Urseni, denumită "Uliţa colonişcilor".
Perioada interbelică aduce o serie de prefaceri importante pentru satul nostru. Astfel, se înfiinţează "Banca de Credit din Medveş" sub conducerea lui Iosif Kiss.
În 1937 se înfiinţează fanfara din Urseni, susţinută din fondurile parohiei ortodoxe române. Un an mai târziu, pe 29 august este sfinţită impunătoarea biserică ortodoxă, precum şi noua şcoală din localitate. De asemenea în 19 noiembrie 1939 este consacrată biserica romano – catolica.
În cel de-al doilea război mondial sunt declaraţi morţi pe câmpul de luptă 9 soldaţi din Urseni. În 1944, în locul vechii cruci a eroilor, este ridicat un monument nou de către ostaşii Regimentului I Artilerie sub comanda Lt. Col. Horia Tudoran, cu concursul primăriei comunei Urseni. Sculptura este realizată de către profesorul V. A. Mihulin din Arad.
În 1946 comuna Urseni este electrificată, fiind prima de acest fel din judeţul Timiş. |
|
|
|
|
